Tabloul Masque de venise

Aurul și ivoriul crăpat: materia tablourilor Masque de venise

De ce revine aurul pe aproape fiecare Tablou Masque de venise?

Parcurgeți colecția și o culoare se impune înaintea tuturor celorlalte: aurul. Mărginește o arcadă sprâncenoasă, se răsucește în volute pe o tâmplă, aprinde o frunte rămasă mată. Priviți marginea acestor volute: este fermă, parcă decupată, iar materia pare mai groasă decât vopseaua alăturată, pusă deasupra în loc să fie amestecată. Este foița de metal a atelierelor venețiene pe care pictorul o imită, aceeași care acoperea măștile de bal înainte să acopere aceste pânze. Aurul tablourilor Masque de venise se vede înaintea chipului, iar nimic din compoziție nu încearcă să o împiedice.

Pe un perete, această aurire nu se comportă ca o culoare obișnuită. Se schimbă odată cu ora: discretă sub lumina de amiază, se trezește de îndată ce o lampă joasă o prinde de lateral, iar seara aceste pânze își dau întreaga măsură. Un montaj iluminat de o parte, mai degrabă decât din față, scoate mult mai mult din ele. Tot asta îi permite unei măști aurite să se țină fără efort deasupra unui mobilier închis la culoare: își aduce propria strălucire în loc să ceară una de la încăpere.

Aceste crăpături din ivoriu nu sunt un accident al picturii

Apropiați-vă de fondurile ivorii și de verzile pale: suprafața este străbătută de o rețea de fisuri foarte fine, ca smalțul unei porțelanuri vechi. Tablourile Masque de venise preiau aici o realitate de atelier. Masca venețiană se modelează din hârtie încleiată, apoi primește un strat de cretă albă pe care îl șlefuiesc înainte de a picta; odată cu anotimpurile, acest strat se contractă și se crapă. O crăpătură povestește deci un obiect care a fost purtat, dus de la un carnaval la altul. A picta uzura în loc de noutate înseamnă a prefera memoria vitrinei.

Perete crud sau perete cu cerneală: ce devine ivoriul măștii

Două materii împart fiecare tablou Masque de venise: un ivoriu mat care absoarbe lumina și un aur care o reflectă. Această convietuire cere o încăpere cu iluminat direcționat mai degrabă decât difuz, un coridor cu aplice, o sufragerie luminată jos, un palier de scară. Pe un perete deschis, ivoriul măștii se topește și doar aurul mai desenează chipul; pe un perete adânc, verde închis sau albastru de cerneală, raportul se inversează și fața întreagă se desprinde dintr-un bloc. Peretele ales hotărăște ce vedeți mai întâi.

Orașul șters din fundul tablourilor Masque de venise

De unde vine ceața care înghite fațadele din spatele măștii?

În spatele fiecărui chip, tablourile Masque de venise lasă să apară același lucru: fațade decolorate, un clopotniță ghicită, apa unui canal, totul înecat într-un abur cenușiu. Priviți cum este tratat fundalul: niciun contur nu este închis, acoperișurile își pierd muchia la jumătatea înălțimii, iar cenușiul urcă de la nivelul apei spre cer, ca și cum ar ieși chiar din canal. Astfel ceața de ianuarie înghite laguna, tocmai în sezonul în care se țineau balurile. O mască clară în fața unui oraș dizolvat : pânza nu arată nimic altceva.

Această adâncime estompată produce un efect foarte concret odată pânza pe perete: depărtează peretele. Privirea se agață mai întâi de chip, aproape și clar, apoi alunecă spre un fundal pe care nu reușește niciodată să-l citească pe deplin, iar imaginea începe să funcționeze ca o deschidere. O încăpere fără fereastră câștigă enorm : casa scării, intrarea oarbă, peretele de coridor. Acolo unde un peisaj deschis și-ar impune orizontul, ceața lasă privirea să termine singură lucrul.

Canalul din spatele chipului răstoarnă tradiția venețiană

Măsurați locul pe care îl ocupă orașul aici: o barcă, un mal, două sau trei palate înghesuite pe o fâșie îngustă și mereu în spatele unei figuri care ia tot restul. Tablourile Masque de venise răstoarnă astfel vederea venețiană clasică, cea care desfășura Canal Grande pe toată lățimea, cupole numărate și pietre aliniate. Pe aceste pânze niciun monument nu se lasă numit, nicio fațadă nu este destul de lizibilă ca să fie recunoscută. Orașul devine o culoare, nu o adresă, iar masca, singurul element clar, dă scara imaginii.

Pe care pereți se așează cel mai bine ceața tablourilor Masque de venise?

Fondul cețos al tablourilor Masque de venise joacă un rol pe care rareori i se recunoaște: oferă un cenușiu colorat, când albăstrui, când nisipiu, care servește drept tampon între mască și încăpere. Rezultatul este că un bordo sau un albastru de noapte foarte saturat nu lovește niciodată direct peretele, ci este amortizat de această zonă intermediară. De aceea aceste pânze se instalează la fel de bine pe un tencuială crudă ca pe un verde adânc și de aceea stau fără efort lângă lemn închis, catifea sau piatră brută. Ceața servește drept trecere.

Gură goală și mână cu mănușă: limbajul tablourilor Masque de venise

Trebuie să ne mirăm că gura rămâne mereu descoperită?

Un detaliu se repetă de la o pânză la alta până sare în ochi: masca se oprește la pomeți. Buzele, în schimb, rămân vizibile, adesea stacojii, uneori întredeschise. Tablourile Masque de venise preiau astfel o constrângere foarte practică a obiectului venețian, a cărui formă eliberează partea de jos a feței ca să poți bea, mânca și vorbi fără să-l scoți niciodată, deci să traversezi o noapte întreagă fără să fii recunoscut. De aici vin aceste mâini care țin o cupă. Gura este singura zonă unde mai citești ceva, iar acolo pictorul își concentrează expresia.

Această rezervă schimbă totul pentru cine agață una dintre aceste pânze acasă. Un portret obișnuit impune un individ, cu epoca lui, cu rudele lui, cu privirea care vă urmărește din cameră în cameră. Aici chipul este prezent, dar anonim: ocupă locul unui portret fără să-i poarte povara. Agățați o prezență, nu pe cineva. De aceea aceste imagini se potrivesc într-un salon comun, într-o cameră de oaspeți sau într-un birou, acolo unde efigia unui necunoscut i-ar pune pe toți în încurcătură.

O panglică înnodată, un ciucure, o mănușă: de ce țin aceste măști?

Accesoriile care revin în tablourile Masque de venise nu sunt simple ornamente: spun cum se ținea masca. O panglică strânsă la ceafă, un ciucure de pasmanterie care atârnă de-a lungul obrazului, o mână cu mănușă ridicată sub bărbie, iar acest ultim gest este amintirea directă a unei măști feminine ținute prin mușcarea unui nasture așezat pe dos, ceea ce o condamna pe cea care o purta la tăcere absolută. Voalul negru și pelerina prelungesc aceeași intenție. Fiecare legătură a devenit podoabă, iar tocmai asta face aceste mâini atât de tulburătoare.

Pentru cine privește aceste pânze de pe o canapea, aceste mici elemente duc toată povestea. Obligă să decideți ce se petrece: o cupă ridicată sugerează o petrecere deja avansată, o mănușă sub bărbie reține o mărturisire, un voal negru spune că nu se va vedea nimic mai mult. Gestul ține locul chipului și lasă fiecăruia grija de a scrie continuarea. Aceasta deosebește imaginile de un simplu studiu de obiect pus pe un fond neutru și le face vorbărețe tocmai pentru că tac.

Frunze înflorite și volute aurite: ornamentul tablourilor Masque de venise

Apropiați-vă de frunte și de obraji: pe tablourile Masque de venise, nicio suprafață nu rămâne goală. O vrejă de frunze coboară de la tâmplă la pomete, mici flori se deschid în colțul ochiului, volute aurite urmează muchia nasului ca o nervură. Nimic nu e așezat la întâmplare: acest decor se conformează reliefului feței și îl subliniază exact acolo unde pielea s-ar fi mișcat, la sprâncene, pleoape, obraji. Podoaba ocupă locul expresiei : cu cât masca e mai ornată, cu atât lasă mai puțin să se ghicească ce gândește.

Întrebări frecvente despre tablourile masque de venise

Sunt aceste măști cele ale carnavalului actual sau cele ale balurilor din secolul al XVIII-lea?

Totul în aceste pânze trimite la masca veche mai degrabă decât la tejgheaua cu suveniruri: aurul pus în foiță, cretă albă crăpată, voalul negru, pelerina, austeritatea formelor. Carnavalul reînviat în epoca contemporană a înmulțit penele și culorile țipătoare; colecția se ține de un repertoriu mai sobru, cel al balurilor Serenissimei, unde masca servea mai întâi la ștergerea rangului celui care o purta.

Bordo, albastru de noapte, verde de apă: cum se armonizează aceste măști cu o încăpere deja colorată?

Două elemente ușurează acordul. Aurul, prezent peste tot, se înțelege cu alama, lemnul miere și țesăturile crude; cenușiul din fundal atenuează culorile vii înainte ca ele să ajungă la peretele dumneavoastră. Identificați culoarea secundară a măștii, bordo, purpuriu sau verde, și faceți-o să reapară o singură dată în cameră, pe o pernă sau pe o copertă. Evitați doar să așezați aceste chipuri în fața unui perete deja foarte încărcat: ele cer gol în jurul lor.

Ce deosebește o mască venețiană de o mască din comedia italiană?

Măștile lui Arlechin sau Pantalone sunt din piele închisă la culoare, acoperite de riduri și nasuri proeminente: atribuie un caracter și râdeți chiar înainte ca actorul să vorbească. Chipurile din această colecție fac invers. Netede, sculpturale, împodobite cu frunze și aur, ele înlătură identitatea în loc să-i dea una. De aceea aceste pânze își păstrează misterul de-a lungul anilor, în loc să-și dezvăluie istoria din prima privire.