Tablou Dia de los Muertos

Portocaliul, turcoazul și aurul: paleta tablourilor Dia de los Muertos are o origine precisă

Acest portocaliu care încoronează craniile este cel al cempasúchil-ului din altare

Priviți ce domină tablourile Dia de los Muertos: un portocaliu dens, puțin ruginiu, niciodată pastel. El nu rămâne în fundal. Formează coroanele puse pe capete, umple orbitele cu petale strânse, cade în ghirlandă de-a lungul umerilor și al marginilor pălăriei. Acest portocaliu vine dintr-o floare foarte reală: cempasúchil, floarea-de-cuc a piețelor mexicane, pe care o aduni în brațe la altarele de noiembrie și o înșiri de la mormânt până la prag pentru a-i călăuzi pe morți. Pe aceste pânze face ceea ce face floarea afară: atrage privirea, apoi o duce spre chip.

Turcoazul craniilor înflorite nu este o fantezie de pictor

Pe tablourile Dia de los Muertos, albastru-verzuiul nu se mulțumește să facă fondul: se așază în solzi, în petale, în contururi în jurul orbitelor, direct pe os, prin mici atingeri alăturate care imită un mozaic. Această apropiere este foarte veche: cu mult înainte de sărbătorile de astăzi, aurarii mixteci asamblau cranii acoperite cu mii de așchii de turcoaz, piatră considerată mai prețioasă decât aurul. O frunte pictată care se acoperă astăzi cu acest albastru-verzui reia gestul fără să-l spună, și de acolo vine gravitatea acestor chipuri totuși zâmbitoare.

Violet contra aur, albastru contra galben: tablourile Dia de los Muertos avansează în perechi opuse

Un detaliu sare în ochi imediat ce aliniezi mai multe tablouri Dia de los Muertos: culorile merg în perechi, și prin două nuanțe contrare. Un chenar violet încadrează o frunte aurie, un fond albastru-noapte face să vibreze o panglică galbenă, turcoazul unei orbite răspunde portocaliului petalei vecine. Nimic gratuit aici: este moștenirea papel picado-ului, acele ghirlande de hârtie de mătase decupată întinse deasupra meselor din noiembrie, și a dulciurilor de alfeñique glazurate cu zahăr colorat. Agățate pe un perete luminos, aceste perechi fac aceeași treabă ca o ghirlandă întinsă: animă întreaga cameră.

Pălăria, evantaiul și bijuteriile tablourilor Dia de los Muertos vin direct dintr-o satiră

Pălăria mare înflorită a acestor cranii vine dintr-o caricatură de ziar

Aproape toate tablourile Dia de los Muertos readuc același accesoriu: o pălărie mare cu boruri moi, atât de largă încât uneori depășește rama, încărcată cu trandafiri, pene și panglici, înclinată pe o tâmplă. Nu iese din niciun folclor rural. Apare la începutul secolului al XX-lea pe hârtie de ziar ieftină, sub dalta lui José Guadalupe Posada, care îmbracă un craniu în ultima modă europeană ca să-și bată joc de mexicancele care își renegau originile. Ceea ce aceste pânze pun pe craniu este deci o batjocură devenită emblemă.

Evantai deschis și cercei de argint: aceste cranii poartă garderoba Belle Époque-ului

Evantai desfăcut la capătul unor degete de os în mănuși, cercei rotunzi de argint care prind lumina, guler înalt, rochie care se învârte: tablourile Dia de los Muertos împrumută garderoba saloanelor porfiriste, finalul secolului al XIX-lea mexican privit spre Paris. Cuvântul catrín desemna elegantul gătit la patru ace; Catrina este versiunea descărnată. Iar metalul pictat cu atâta grijă nu datorează nimic întâmplării: argintul lucrat la Taxco este materia obișnuită a bijuteriei mexicane. De aici figurile îmbrăcate ca să iasă, nu întoarse dintr-un mormânt.

În ce încăpere își găsesc locul aceste tablouri Dia de los Muertos în ținută de gală?

Privite de aproape, tablourile Dia de los Muertos sunt portrete de paradă : chipul ocupă cea mai mare parte a pânzei, privirea cade la nivelul ochilor, iar podoaba este tratată cu grija rezervată cândva portretelor de curte. Asta le face surprinzător de potrivite pentru un hol, un coridor sau o cameră de îmbrăcat, unde te privești înainte de a ieși: podoaba pictată răspunde atunci celei pe care tocmai o ajustezi. O figură în straie de sărbătoare care te întâmpină la prag face mai mult decât un peisaj politicos.

De ce tablourile Dia de los Muertos arată chipuri machiate în loc de schelete?

Sub craniul pictat, ochiul a rămas viu

Detaliul decisiv al tablourilor Dia de los Muertos ține de puțin lucru: sub craniul pictat, ochiul este viu. Machiajul se oprește la pleoape, pielea rămâne vizibilă la tâmple, buzele cusute cu linii negre rămân buze. Sunt persoane fardate pentru o noapte, nu rămășițe. Obiceiul este de altfel recent: machiajul feței s-a răspândit în secolul al XX-lea, odată cu marile parade urbane, în timp ce altarele domestice datează mult mai demult. Așadar agățăm portrete, cu toată prezența pe care un portret o impune unei încăperi.

Nici clepsidră, nici lumânare: ce nu datorează tablourile Dia de los Muertos vanitaților

Un craniu pictat în Europa vine cu o clepsidră, o lumânare care fumegă și maro sumbre: predică. Tablourile Dia de los Muertos fac invers, și asta se vede chiar înainte să știi de ce. Craniul este acolo frontal, împodobit, înflorit, adesea vesel, tratat în culori france și fără umbră macabră. Diferența este culturală: pe de o parte o avertizare adresată viului, pe de altă parte o vizită anuală pe care o pregătești cu flori, muzică și mâncăruri. Acasă, nuanța cântărește greu: aceste pânze nu instalează nicio solemnitate într-o cameră.

Fundalurile întunecate ale tablourilor Dia de los Muertos țin de priveghiul din cimitir

De ce aceste figuri strălucitoare se detașează atât de des pe un fond adânc? Pentru că sărbătoarea are loc noaptea. Familiile petrec noaptea de 1 spre 2 noiembrie printre morminte, la lumina veladoras-elor, acele lumânărele mici închise în pahare colorate, a căror flacără aprinde portocaliul florilor și lasă tot restul în întuneric. Tablourile Dia de los Muertos preiau această împărțire: culori saturate în centru, întuneric în jur. Într-o sufragerie slab luminată, sau sub o lampă orientată, ele continuă să funcționeze exact ca un priveghi.

Întrebări frecvente despre tablou dia de los muertos

Aceste Catrine împodobite sunt mereu figuri de femei?

Aproape mereu, și asta se vede de la prima privire: coc ridicat, cercei, guler de dantelă, pălărie înflorită. Limba are partea ei, moartea fiind numită la feminin, la muerte, cu porecle familiare precum Flaca sau Catrina. Aceasta din urmă s-a născut dintr-o caricatură care vizează o negustoreasă care se visa doamnă spaniolă, deci dintr-o femeie de la origine. Există și câteva chipuri masculine cu pălărie pe aceste pânze, dar rămân rare.

Aceste cranii înflorite riscă să îi sperie pe un copil mic?

Rar, și asta este specificul acestei imagini. Niciunul dintre aceste chipuri nu grimasează, nu sângerează și nu amenință: orbitele se umplu de petale, dinții formează un zâmbet regulat, culorile sunt cele ale unui gustare de ziua de naștere. În Mexic, copiii mănâncă cranii din zahăr purtând numele lor scris pe frunte. Cei mici recunosc mai întâi un chip pictat pentru o sărbătoare, ca la carnaval, și pun întrebări în loc să se dea înapoi.

Este nepotrivit să agăți cranii înflorite într-o sufragerie?

Dimpotrivă, este poate cea mai potrivită încăpere. Aceste chipuri sunt pictate din față, la nivelul privirii, ca cineva așezat față în față. Or sărbătoarea mexicană se țese integral în jurul unei mese: se pregătește un altar încărcat cu pâine a morților, fructe și ciocolată, pe care familia o împarte apoi. A mânca sub privirea morților nu are nimic nepotrivit acolo. Aceste figuri împodobite joacă atunci rolul unor invitați în plus.