Tablou Lys

Ce spune albastrul vaselor în Tablourile Lys

De ce sunt vasele din Tablourile Lys aproape întotdeauna albastre?

Priviți aceste tablouri Lys unul după altul: floarea variază, recipientul mult mai puțin. Albastru adânc, turcoaz pur, sticlă transparentă care ia culoarea umbrei din jur — vaza tinde spre albastru aproape de fiecare dată. Nu este un moft al pictorului. Albul petalelor este o valoare extremă, aproape lipsită de culoare proprie; așezat pe un albastru rece, se încălzește imediat, pare cremos, ușor auriu spre gât. Pe un ulcior maro sau verde s-ar stinge. Albastrul este aici un instrument, nu un ornament.

Obiceiul vine de departe. Buchetele pictate în atelierele din Nord își așezau florile în vase de faianță albastră și albă, imitând porțelanul adus din China, pentru că cobaltul era practic singurul pigment capabil să supraviețuiască unei arderi la temperatură înaltă. Albastrul nu era deci o alegere de gust: era ceea ce ceramica știa să facă și nimic altceva. Secole mai târziu, aceste pânze îl moștenesc fără să se gândească, iar vasul albastru continuă să servească drept suport întunecat pentru flori care, ele, urcă spre lumină.

Acest alb și acest albastru sunt cele pe care arhanghelul le întindea Mariei

Perechea care domină aceste tablouri Lys — un alb strălucitor, un albastru dens — nu are nimic din întâmplarea decorativă. Este duetul Bunei Vestiri, repetat timp de secole: arhanghelul întinde un crin alb unei femei drapate într-un manta albastră, iar acel albastru valora mai mult decât aurul, întrucât se obținea măcinând o piatră adusă de departe. Ochiul european a fost antrenat șase sute de ani să citească aceste două culori împreună. Când revin astăzi într-un simplu buchet pus pe o masă, solemnitatea rămâne, chiar desprinsă de povestea sa.

Aceasta explică o impresie adesea resimțită în fața acestor pânze: ele liniștesc fără să fie blânde. Un buchet de bujori consolează, un buchet de crini impune tăcere. Diferența ține de această moștenire, dar și de forma florii, dreaptă, larg deschisă, îndreptată spre cel care privește ca o adresare directă. Într-un hol sau deasupra unei console, aceste buchete creează o zonă de calm ușor ceremonios: ele țin camera mai degrabă decât s-o încălzească și suportă foarte bine să stea singure pe peretele lor.

Pe ce perete să agățați aceste Tablouri Lys ca petalele să se aprindă?

Totul depinde de întunericul pe care pânza îl aduce deja: aceste tablouri Lys își poartă propria noapte, deoarece fondurile sunt maro, granat sau decisiv negre. Pe un perete deschis, această masă întunecată decupează un dreptunghi foarte clar, iar petalele albe par să se aprindă dinăuntru: este cel mai frapant rezultat. Pe un perete închis, fondul pânzei se confundă cu zidul și rămân doar florile, suspendate în negru, ceea ce dă ceva mai misterios, aproape plutitor. Amândouă funcționează; doar că nu spun același lucru.

Fonduri granat și nopți maro: de unde vine strălucirea albă a Tablourilor Lys

Fără aceste fonduri granat și negre, crinul alb nu ar exista

Spunem simplu: pe un fond deschis, aceste tablouri Lys nu ar exista. Petala albă este cea mai luminoasă valoare pe care o are la dispoziție un pictor ; așezată pe o suprafață pală, dispare, devine o gaură albă în alb. Maroul adânc, granatul și negrul din această colecție nu sunt deci o dispoziție de moment: sunt singurele suprafețe pe care un alb se poate modela, arătându-și griurile albăstrii din adâncituri și lumina francă de pe marginea răsfrântă a petalelor.

Aceasta este lecția naturilor statice vechi, pictate pe preparații roșiatice sau întunecate pe care le lăsau să respire în jurul buchetului. Granatul, în special, nu este niciodată neutru : este un roșu stins, complementar verdelui tulpinilor, care face frunzele să vibreze fără să ne dăm seama. Odată agățat, un fond asemănător se comportă ca o deschidere săpată în perete: privirea intră în loc să alunece, iar camera pare să câștige câțiva centimetri de adâncime din acea parte.

Aceste Tablouri Lys pictează ora exactă în care floarea răspândește parfumul

Seara revine atât de des în aceste tablouri Lys încât se poate vedea acolo altceva decât o simplă predilecție pentru atmosfere liniștite. Marii crini albi în formă de trompetă își dublează parfumul la căderea serii : corola palidă, larg deschisă, servește drept reper fluturilor de noapte, iar mirosul urcă brusc la începutul serii într-o cameră închisă. A picta un crin la amurg înseamnă deci a-l picta în momentul în care acționează cel mai mult, când ocupă o cameră întreagă chiar fără să fie privit.

Acest lucru se vede în felul în care sunt luminate aceste pânze. Lumina nu vine niciodată din față : alunecă dinlături, atinge partea de sus a unei corole, lasă jumătate din buchet într-o penumbră maronie. Bobocii încă închiși rămân aproape invizibili, reduși la fusuri verzi pe care le distingi doar apropiindu-te. Pictorul nu caută să arate totul: arată ceea ce lasă să se vadă sfârșitul zilei, iar umbra face restul muncii. Aceasta le dă buchetelor aerul de a fi fost surprinse, mai degrabă decât așezate.

În sens opus, câteva Tablouri Lys în care lumina trece prin petală

Nu toate tablourile Lys din această colecție sunt nocturne, iar tocmai asta împiedică ansamblul să se învârtă în cerc. Câteva se orientează în sens opus, spre primele ore: o lumină albastră și rasantă intră dinlături, petalele devin aproape translucide, sticla vasului începe să strălucească în loc să absoarbă. Crinul suportă remarcabil această lumină pentru că floarea sa este subțire, apropiată de ceară, iar o rază o străbate de la un capăt la altul în loc să se oprească la suprafață.

Pentru un perete, diferența este foarte concretă. Pânzele dimineții aduc prospețime și suportă o cameră deja luminoasă, o bucătărie, o sufragerie orientată spre est. Cele ale serii cer dimpotrivă un colț mai ferit, unde nu vor trebui să lupte cu o fereastră mare. Mulți ajung să le ia pe amândouă și să le distribuie în camere diferite: aceeași colecție oferă atunci două momente ale zilei aceluiași apartament, fără să se repete niciodată de la o cameră la alta.

Detaliul petalelor, sau cum citești un Tablou Lys de aproape

De unde provin punctele întunecate presărate pe petalele Tablourilor Lys?

Acesta este detaliul care surprinde cel mai mult când te apropii de un tablou Lys roz sau crem: petalele sunt pestrițate cu mici puncte închise, uneori minuscule relief, ca o ploaie de pete plecând de la gât. Nimic accidental aici. Aceste pete sunt ghiduri spre nectar : trasează un traseu pe care insectul îl urmează până la baza florii, acolo unde se află zahărul. Floarea își poartă singură instrucțiunile tipărite pe ea, iar pictorul le recopiază pată cu pată.

Acești crini pătați nu sunt de altfel aceiași cu marii crini albi uniformi. Ei se trag din specii venite din Japonia, sosite în Europa în secolul al nouăsprezecelea și apoi încrucișate pentru a da aceste varietăți roz și crem cu gâtul întunecat. Colecția pare astfel să ezite între două lumi: pe de o parte o floare albă și netedă, aproape emblematică, pe de alta o floare cărnoasă, pătată, venită clar de altundeva. Amândouă se regăsesc în aceleași vase albastre, iar această vecinătate face o bună parte din plăcerea pe care o oferă ansamblul.

Staminele, pe care florarii le taie și pe care aceste pânze le păstrează

Privește centrul unui Tablou Lys: șase stamine lungi ies din corolă, arcuite, încărcate cu o pudră rousă, iar un pistil și mai lung le depășește. Într-un buchet adevărat, aceste stamine sunt aproape întotdeauna scoase chiar de la cumpărare, deoarece polenul pătează ireversibil o față de masă sau o mânecă. Pictorii, în schimb, le păstrează sistematic. Motivul este simplu: acest roșu-portocaliu constituie singura notă caldă a unei imagini făcute din alburi, albastre și verzi. Scoateți-o, și întregul ansamblu se răcește dintr-odată.

Acest punct minuscul de culoare joacă un rol disproporționat pe un perete. Îi oferă ochiului un loc precis unde să se odihnească, împiedică buchetul să se reducă la o masă pală când îl vezi de departe și amintește discret granatul sau maroul fondului, ceea ce recoase imaginea. Tocmai asta separă o floare pictată de una fotografiată: pictorul păstrează deliberat ceea ce florarul elimină, pentru că el compune o imagine, nu un buchet destinat să reziste opt zile pe o masă.

Verticala, iată ce impun Tablourile Lys unui perete

Un lucru sare în ochi imediat ce aliniezi aceste tablouri Lys: totul urcă. Tulpinile sunt drepte și rigide, frunzele se agață de-a lungul tijei ca niște lame, florile se deschid în vârf, iar un bob încă închis prelungește adesea linia cu încă un nivel deasupra. Nicio altă floare tăiată nu se ține în acest fel. Consecința este foarte concretă : aceste imagini lucrează în înălțime, alungesc un pan de perete îngust, se potrivesc bine între două uși, deasupra spătarului unui scaun sau într-un casa scării.

Întrebări frecvente despre tablou lys

Au crinii din aceste tablouri legătură cu floarea de crin din stemele Franței?

Aproape deloc, și acest lucru se vede cu ochiul liber. Emblema regală este un motiv cu trei ramuri, plat și simetric, pe care majoritatea specialiștilor îl leagă mai degrabă de o stânjenelă de baltă schematizată decât de un crin adevărat. Florile acestor pânze sunt Lilium: șase tepale larg deschise în stea, șase stamine proeminente, un gât adânc și uneori pătat. Nimic de-a face cu un blazon. Cine caută o referință heraldică va fi dezamăgit; cine iubește florile tăiate va fi încântat.

Ce aduce un buchet de crini că nu aduce unul de trandafiri sau bujori?

O direcție. Trandafirul și bujorul formează mase rotunde, fără orientare, care umplu blând un cadru. Crinul, în schimb, este o arhitectură: tulpină verticală, frunze în lame, corolă deschisă care vă îndreaptă spre dumneavoastră. Imaginea câștigă în tensiune ceea ce pierde în rotunjime. Adăugați albul, acel alb lăptos și franc pe care niciun trandafir nu-l atinge și care servește drept sursă de lumină într-o pânză întunecată. Alegem aceste buchete atunci când vrem prezență mai degrabă decât blândețe.

Crinul alb evocă coroanele de înmormântare: aceste tablouri nu sunt triste?

Îngrijorarea este frecventă în Franța, unde crinul alb rămâne asociat cu compozițiile funerare. Aceste pânze o dezamorsează în două feluri. Mai întâi prin recipient: sunt vase casnice, albastre sau de sticlă, puse pe o masă, niciodată coroane. Apoi prin culoare: turcoazul, rozul pestrițat, granatul și cremele calde trag ansamblul spre intim. Ce rămâne este calmul și o anumită solemnitate, nu tristețea.